era cât pe ce să scriu că nu ştiu dacă e bine. E bine, n-are cum să nu fie bine. De ce să nu ştiu, de ce să fiu întotdeauna nehotărât, de ce să mă complac în căcatul ăsta de situaţie ?
Poate pe unii o să vă doară, poate nici nu o să se observe transformarea mea şi o să fie mai mult ceva pe interior, dar trebuie să fac ceva cu viaţa mea, să nu o mai las să mi-o facă alţii.
Anul trecut totul părea foarte uşor: Intru la facultate, iau bursă, învăţ, iau bursă iar, din banii strânşi din bursă îmi iau o pereche de pui de husky (acum nu mi-aş mai lua câine, mi se pare ciudat să mă tăvălesc cu el prin iarbă), unul îl fac cadou cuiva căruia îi plac câinii şi care ar merita un astfel de cadou, mă angajez şi strâng nişte bani pe care pot să îi înmulţesc că de-aia am trecut prin viaţa asta, să am idee despre cum aş putea să înmulţesc nişte bani odată dobândiţi. Acum mă gândesc cum naiba să fac rost de bani pentru a putea face un cadou şi ce naiba să conţină acel cadou … eu ăla cu sfaturile pentru cadouri. Mă gândesc de multă vreme ce ar putea conţine acel cadou şi nu, nu am nevoie de sfaturile voastre pentru că mă cred prea deştept sau prea implicat ca să ţin cont de ele având în vedere că voi nici nu aţi ştii despre ce vorbiţi. Acum am restanţe, 4 restanţe şi încă un examen şi tot mă gândesc că poate învăţ pentru mărire să iau bursă la anu. Acum nu am unde să mă angajez, nu ştiu ce aş putea face şi nici cine ar lua un angajat ca mine. Observaţi încrederea în sine, este superbă. Imaginaţi-vă că citiţi rândurile scrise de un băiat care se crede mai deştept decât mai toţi oamenii pe care îi întâlneşte în fiecare zi, dar îi respectă pe majoritatea şi încearcă să îi înţeleagă şi în acelaşi timp nu are încredere în forţele lui şi de-aia majoritatea deciziilor pe care le-a luat au fost mai mult pentru cei din jur. Şi a fost bine şi este bine, dar unde e pasiunea ?
Vedeţi voi, în filmul ăla din care am pus multe poze acum câteva posturi, ăla cu Amelie, ea încearcă să îi facă pe ceilalţi fericiţi, dar o face cu pasiune, cu zâmbetul pe buze, nu se gândeşte la consecinţe, ştie că face bine, simte înlăuntrul ei asta. Eu nu sunt aşa, eu mă gândesc ce s-ar putea întâmpla, cum i-ar afecta pe alţii şi prefer de fiecare dată să pic eu prost. Orbul ăla pe care îl conduce de mână până la gura metroului putea să aibă o depresie aflând câte minunăţii pierde neputând vedea tot ce îi descrie ea în fugă. Proprietarul magazinului din colţ chiar înnebuneşte din cauza ei, dar ea ştie că a ajutat pe altcineva care îi era drag ei şi nu îi pasă. La sfârşitul filmului ea îl sărută, fără să îi fie frică de faptul că ăla ar putea să considere că ea e o nebună sau că el venise doar din simplă curiozitate, simte. Eu simt, dar plutesc, nu înnot. E mai simplu, dar vreau să schimb asta.
Să presupunem că mor şi mă întreabă Domane-Doamne: “Ce ai făcut cu timpul pe care ti l-am dat ?” (da soro, am reţinut ceva din discuţa noastră, dar mici detalii) “Păi Doame, l-am trăit aşa cum am crezut eu că e bine, că doar era al meu” ăsta e primul lucru care mi-ar venii în cap. Multă lume ar afla detalii mici despre mine, detalii ce poate i-ar impresiona plăcut sau neplăcut (mai mult plăcute că “de morţi numai de bine”), numai după ce aş muri, ca aşa se întâmplă şi poate unora le-ar părea rău că nu au apucat să îmi spună sau să îmi arate câte puţin din ce gândeau ei şi să îmi facă acel timp mai plăcut, dar important era să fi făcut eu bine să las ceva în urmă şi nu doar o duzină de amintiri (care şi ălea sunt bune la ceva şi sunt bune la multe pentru că oamenii învaţă din ele chiar dacă nu le ţin minte toţi la fel ci le mai deformează). De aia e important, de exemplu, un copil al tău (nu zic acum că vreau un copil la 20 de ani, dar nici nu m-ar deranja) laşi ceva în urma ta, laşi pe cineva să facă ce nu ai putut face tu, cineva care nu ar fi existat fără tine, o persoană la fel ca şi tine, din sângele tău. Nu poţi face copii sau chiar nu ai atâta încredere în tine încât să presupui că îi vei face viaţa un calvar (chiar dacă în mare parte el îşi va face viaţa), nu e nici o problemă tot poţi lăsa ceva în urmă, poţi iubii, poţi să îi înveţi pe alţii să iubească, poţi face lucruri măreţe, iar dacă nu poţi face nici asta încearcă să îţi faci plăcută şederea printre ceilalţi şi ai grijă să fi plăcută (şi nu e egoism).
Mi se tăie elanul. Nu contează, voi pricepeţi de aici ce e mai important, adică ce vreţi voi, ce vă lipsea.