“morning is one thousand dreams away”
Rămăsesem blocat pe melodia aia. Îmi trece, se pare.
Tătă-iţă (bunicul din partea tatălui) a făcut accident vascular acum un an şi ceva. Nu se mai poate ridica singur şi abia dacă mai merge căt să se ducă la WC, ajutat de cineva. Deocamdată e în spital pentru că a avut … o criză, să îi spun aşa, şi am chemat salvarea. Într-o zi m-am dus pe la ei şi primul lucru care mi-l spune tataie e “Ce ai visat az’noapte? :D”. I-am răspuns că nu îmi aduc aminte şi a început să râdă.
Pe el îl cheamă Gheorghe defapt. Azi când s-a dus mami pe la el au purtat o conversaţie destul de stranie.
tătă-iţă: “Unde e Gheorghe?”
mami: “Care Gheorghe?”
tătă-iţă: “Socru-to.”
Să ajung unde voiam. De ce mă apucasem să scriu postul ăsta. M-am culcat în după-masa asta şi nu a fost un somn prea plăcut. Îmi veneau în cap idei de scris. Şi le dezvoltam. Visam. Şi se succedau repede, iar eu mă întorceam de pe o parte pe alta şi mai deschideam ochii. Când m-am trezit nu mai ţineam minte decât că voiam să scriu un post despre vise cu titlul ăsta.
Lasă un Răspuns