amintiri cu muşte

Ne zicea azi profu de fizică ceva cu limite de mişcare şi ne-a dat exemplu cu o muscă legată de un colţ al camerei.

Am făcut lecţii de orgă cândva (am mai menţionat eu, cred). Proful meu, dacă vedea vreo muscă, o prindea şi îi rupea capul. Mi-a plăcut felul în care prindea muştele. Aştepta să se aşeze şi apoi trecea cu mâna pe deasupra lor repede şi le prindea din zbor. Am băgat la cap şi am exersat.

Prindeam apoi muşte şi le rupeam aripile şi mă uitam cum se plimbă pe jos. Sau le rupeam doar o aripă şi le dadeam drumu – se chinuiau mai mult aşa. Culmea era că aveam câteodată răbdare şi după ce le prindeam mă apucam să le decupez aripile cu o forfecuţă de unghii – zborul de după era anapoda sau scotea un sunet funny depinde cum le decupam.

A primit apoi sora mea o broască ţestoasă la majorat. Mâncarea ei preferată am observat că erau muştele. Ghiciţi de unde! Şi prindeam muşte şi le băgam în acvariu. Şi Oachi le mânca. A murit broscuţa până la urmă, dar nu cred că era de la muşte.

Am dus odată (în sclipirea mea de geniu) o cutie de chibrituri plină cu muşte la şcoală cu gândul să le dau drumu în clasă. Nu, din păcate nu s-a întâmplat nimic amuzant.

Ce uitasem. Stăteam acum, pe final, şi mă gândeam ce uitasem. Păi de unde am plecat ? Da. Am încercat odată să leg o aţă de gâtul unei muşte. A murit. Asta a fost ceva în genul unui banc pe care mi l-a spus mami de curând (ei i l-a spus o fetiţă de 3 ani):

Ce e mic negru şi cu un punct roşu ?
Un purice cu roşu în gât.

~ de done8989 pe 28 octombrie 2008.