cârnatul
Era să mă cert cu o vânzătoare. Noroc că sunt aşa cum sunt şi las de la mine şi nu obişnuiesc să supăr alte persoane, că mă făceam de râs.
Dacă se întâmpla aşa cum am crezut eu era cam aşa:
M-am dus să cumpăr nişte cârnaţi, nu mulţi, de-ajuns pentru câteva “omlete”.
- vreau şi eu 4 cârnaţi.
- 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
- am zis 4
- a
Rupe doi şi cântăreşte restul.
Eu eram sigur că am văzut bine, dar zic “ce naiba .. merg şi 5 .. cred că mă văzu asta slab şi zise să ar trebui să mănânc mai mult”.
- 75 de mii.
Îi dau o hârtie de 10.
- nu aveţi 25 de mii că nu am să vă dau rest.
- nu am.
În gândul meu: “ce ar fi să vă dau un cârnat înapoi cu ocazia asta şi poate, după, preţul devine un număr rotund”
Îmi dă restul din casă, deci avea.
- Deci aveaţi să îmi daţi.
Şi ies.
De fapt s-a întâmplat altfel, căci odată ajuns acasă am remarcat că aveam 4 cârnaţi. Iar, zic “bine că nu m-am apucat să mă cert cu ea, să îi dau un cârnat înapoi”. Ameţit mai sunt.
:))